TopBottom

Peştele din conservă, cea mai bună sursă de calciu

Posted by Munteanu Tatian at miercuri, 25 martie 2009
Share this post:
Ma.gnolia DiggIt! Del.icio.us Yahoo Furl Technorati Reddit

Peştele este una dintre cele mai bune surse de calciu, iar consumul său regulat reduce riscul de apariţie a osteoporozei, susţin specialiştii. „Peştele din conservă (sardine) este o sursă excelentă de calciu - atunci când se consumă cu tot cu oase, iar peştele gras conţine vitamina D, esenţială în absorbţia şi fixarea calciului în oase”, afirmă dr. Mihaela Bilic, medic specialist în diabet şi boli de nutriţie. Potrivit nutriţioniştilor, acest aliment ar trebui consumat de cel puţin 2-3 ori pe săptămână. „Niciodată nu mâncăm suficient peşte, aşa că recomandarea mea este – cât mai des posibil, chiar şi de mai multe ori pe zi. În privinţa peştelui gras, 4-5 porţii pe săptămână ne asigură aportul adecvat de acizi graşi esenţiali (omega 3 şi omega 6), dar putem mânca şi o porţie pe zi ca să fim sănătoşi”, precizează dr. Bilic.
Peştele slab – păstrăvul, bibanul, crapul şi ştiuca – are un conţinut de grăsime de 5-7 grame la 100 de grame, în timp ce la peştele gras – somnul, somonul, tonul, macroul, heringul, sardinele, scrumbia, conţinutul de lipide depăşeşte 10 grame la cantitatea amintită. În schimb, pielea de la peşte e bine s-o evităm. „Este un depozit de grăsime 100% şi nu trebuie consumată”, ne sfătuieşte nutriţionistul. Peştele este un aliment cu multe calităţi dietetice şi foarte nutritiv, datorită conţinutului său bogat în proteine, vitamine (A, D, E, B12) şi minerale (fosfor, iod, potasiu), iar grăsimea din peşte nu este periculoasă.
Datorită conţinutului redus de calorii, pentru a constitui o masă completă, peştele trebuie asociat cu glucide lente (orez, mămăligă, cartofi) şi cu orice fel de legume, care aduc un aport de fibre şi vitamine.
Specialiştii spun că acest aliment creşte imunitatea, scade riscul de boli cardiovasculare, ameliorează simptomele psoriazisului şi ale bolilor reumatismale.

Autor: milena.nita@gandul.info
Sursa: http://www.gandul.info

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu