TopBottom

LUCA este strămoşul tututor speciilor de pe Pământ

Posted by Munteanu Tatian at vineri, 26 decembrie 2008
Share this post:
Ma.gnolia DiggIt! Del.icio.us Yahoo Furl Technorati Reddit

Un genetician evoluţionist de la Universitatea din Montreal, împreună cu cercetători din Lyon şi Montpellier, au publicat un studiu incredibil despre strămoşul tuturor formelor de viaţă de pe Pământ, LUCA (Last Universal Common Ancestor).

Descoperirea lor arată că organismul în vârstă de 3,8 miliarde de ani nu era creatura imaginată până acum.

Studiul schimbă percepţiile asupra vieţii timpurii de pe Pământ. "Se credea, de obicei, că LUCA era un organism iubitor de căldură. Era imaginat ca unul dintre organismele acelea ciudate care trăiesc pe fundurile oceanelor, între striurile continentale, la temperaturi de peste 90 de grade Celsius", a declarat Nicolas Larillot, co-autorul studiului şi profesor de bio-informatică la Universitatea din Montreal.

"Dimpotrivă, informaţiile noastre arată că LUCA era de fapt sensibil la temperaturi mai mari şi trăia într-un climat sub 50 de grade Celsius", a precizat profesorul.

Echipa de cercetare a comparat informaţiile de la organismele moderne pentru a caracteriza acest strămoş antic al vieţii de pe Pământ. "Cercetarea noastră se aseamănă cu studiul etimologiei limbilor moderne, pentru a descoperi lucruri fundamentale despre evoluţia lor", a spus Lartillot.

"Am identificat trăsături comune ale animalelor, plantelor şi bacteriilor şi le-am folosit pentru a crea un copac al vieţii, cu ramurile reprezentând specii diferite. Toate acestea vin însă din acelaşi trunchi- LUCA, strămoşul lor comun pe care am continuat să îl caracterizăm", a povestit profesorul canadian.

Descoperirile grupului sunt un pas important către reconcilierea ideilor conflictuale despre LUCA, compatibile mai mult cu teoria unei lumi compuse iniţial din ARN şi nu din ADN, informează Science Daily.

ARN-ul este foarte sensibil la căldură şi, prin urmare, nu este probabil ca el să fi fost stabil în temperaturile fierbinţi de la începutul Pământului.

Informaţiile profesorului Lartillot şi ale colaboratorilor săi, indică faptul că LUCA a găsit un micro-climat mai rece pentru a se dezvolta, idee care rezolvă acest paradox.


Sursa: Realitatea.net

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu