TopBottom

Şase fructe exotice pentru imunitate

Posted by Munteanu Tatian at marți, 25 noiembrie 2008
Share this post:
Ma.gnolia DiggIt! Del.icio.us Yahoo Furl Technorati Reddit

Maracuya, fructul pasiunii, conţine vitaminele A şi C, guava este bogat în fosfor, iar kiwi este o sursă bună de potasiu şi de fibre.

Supermarketurile „găzduiesc“ multe fructe tropicale care nu au preţuri foarte mari în comparaţie cu cele obişnuite. Fuctele exotice sunt excelente pentru cei care vor să slăbească sau să-şi întă rească sistemul imunitar în această perioadă în care gripa bate la uşă. „De asemenea, regularizează tranzitul intestinal şi ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor cardiovasculare“, precizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. În plus, aceste fructe conţin puţin zahăr.

„Din acest motiv, sunt mai potrivite pentru persoanele care doresc să slăbească“, completează medicul nutriţionist Eduard Adamescu. Specialiştii susţin că românii consumă mai puţine fructe tropicale din cauza gustului cu care nu sunt obişnuiţi.

„Dacă se doreşte consumarea frecventă a acestor fructe, gustul trebuie educat şi oamenii trebuie să treacă peste bariera psihologică“, crede Gheorghe Mencinicopschi. Până vă obişnuiţi cu gustul fructelor, puteţi să le stoarceţi şi să le consumaţi sub formă de suc.

1. Rodiile. Aceste fructe sunt foarte bogate în antioxidanţi. „Consumate frecvent, rodiile întăresc sistemul imunitar şi menţin prospeţimea tenului“, afirmă Gheorghe Mencinicopschi. Rodiile se mănâncă simple, alături de alte fructe în salate sau adăugate în iaurturi sărace în grăsimi. O jumătate de fruct conţine 80 de calorii.

2. Fructul pasiunii. Maracuya este bogat în vitaminele A şi C, potasiu şi fibre şi conţine doar 16 calorii. Tăiaţi în două fructul pasiunii şi apoi scoateţi şi consumaţi pulpa cu seminţe. De asemenea puteţi consuma maracuya în salate de fructe sau cu pui ori peşte.

3. Papaya. Fructul conţine multă vitamina C şi este o sursă bună de potasiu şi folaţi. „Papaya este indicat mai ales după mesele copioase, deoarece conţine o enzimă care ajută la procesul de digestie. Totuşi, unii oameni se pot acomoda destul de greu cu gustul fructului, mai ales dacă este mâncat cu tot cu seminţe“, mai spune Gheorghe Mencinicopschi.

4. Guava. Acesta este un fruct zemos, dulce şi acid, are gust de căpşune şi de pere. Miezul poate fi de culoare albă, galbenă, roz sau roşie. Guava este o excelentă sursă de vitamina C. De asemenea, conţine vitamina A, fibre, potasiu, fosfor. „Acest fruct este şi un bun afrodiziac“, adaugă Mencinicopschi.

5. Carambola. „Fructul stea“ are o culoare galben-auriu, iar gustul este o combinaţie de citrice, măr şi prune. Fiecare fruct conţine 40 de calorii şi este o sursă foare bună de vitamina C. Se spală, se feliază şi se mănâncă cu totul. Poate fi adăugat în salate, în diverse feluri de mâncare sau chiar ca garnitură. „Carambola are un gust acrişor şi de multe ori se foloseşte la ornarea deserturilor“, adaugă specialistul în nutriţie. Persoanele care au probleme cu rinichii nu ar trebui să consume acest fruct, deoarece conţine acid oxalic.

6. Kiwi. Cu doar 70 de calorii, kiwiul este o sursă de potasiu, fibre şi are o cantitate dublă de vitamina C faţă de o portocală. „De asemenea, kiwi menţine tenul strălucitor şi anihilează efectul radicalilor liberi. În plus, dacă este folosit ca o mască, poate ajuta şi la prevenirea ridurilor“, afirmă profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu